Evenimentul zilei

Joi04252019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: artista

Așa după cum a promis, Natalia Oreiro a ajuns la Chișinău, unde urmează să susțină pe 16 martie, ora 19:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” un show în cadrul turului „Unforgettable tour”.

Publicat în Actualitate

Primul dintre acestea va avea loc în capitala Irlandei, Dublin, pe 22 mai.

Publicat în Panorama

Nu ne vine să credem că în secolul XXI se mai poate vorbi despre vrăjitorie. Un scandal imens a izbucnit recent între marea vedetă de muzică, Beyonce și toboșarul formației, Kimberly Thompson. Acuzațiile sunt incredibile.

Publicat în Monden

Ambasada Israelului s-a plâns marţi de o parodie olandeză a cântecului Nettei Barzilai, câştigătoarea Eurovision-ului 2018, calificând-o drept „ruşinoasă” şi „de prost gust”, relatează Agerpres.

Publicat în Monden

Semnalul de alarmă că ceva se întâmplă cu Shakira a fost dat când artista și-a suspendat primele concerte din turneul său european "El Dorado". Ulterior, cântăreața columbiană a anunțat că suferă de hemoragie la corzile vocale, iar acum a găsit unul dintre cei mai buni chirurgi ORL din lume.  Această problemă medicală a determinat-o să amâne întreg turneul pentru anul 2018.

Publicat în Media

Pagina 1 din 5