Evenimentul zilei

Vi07192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: concerte

Primul dintre acestea va avea loc în capitala Irlandei, Dublin, pe 22 mai.

Publicat în Panorama

Două concerte vor susține în Canada membrii formației ”Catharsis”, Ion Rață și Mihai Budurin, împreună cu interpreta de muzică populară Lenuța Gheorghiță, în cadrul unui turneu care îl vor efectua în această țară în perioada 13-20 februarie.

Publicat în Cultura

Vali Boghean Band vă invită la tradiționalul concert din decembrie cu ocazia sărbătorilor de iarnă intitulat „Reîntoarcerea“ la Palatul Național „Nicolae Sulac”, la ora 18:00.

Publicat în Timp liber - TV

Ţara baltică şi-a proclamat independenţa pe 18 noiembrie 1918 după ce s-a aflat sub conducerea unor puteri străine, inclusiv a Germaniei şi Rusiei, de la sfârşitul secolului al 18-lea.

Publicat în Media

La cei 464 de ani de la fondare, autoritățile municipiului Orhei au pregătit un amplu program cultural-artistic.

Publicat în Anunt

Pagina 1 din 4