Evenimentul zilei

Mie01232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: frontiera

Începând cu 1 februarie curent, medicamentele (grupa tarifară 3003-3004), produsele farmaceutice şi parafarmaceutice, materia primă medicamentoasă, produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi vor fi importate în raioanele de est ale Republicii Moldova doar de către agenții economici din această zonă înregistrați la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova.

Publicat în Economie

Haine cu inscripții de branduri renumite, precum Gucci, Calvin Klein sau Givenchy, erau aduse în țara noastră prin contrabandă din Turcia. Afacerea a ajuns însă în vizorul oamenilor legii, care au reținut agentul economic, un camion cu marfă și au identificat depozitul cu produsele aduse ilegal în țară.

Publicat în Actualitate

Este un lucru cunoscut deja, faptul că în această perioadă de iarnă, majoritatea aleg să își petreacă zilele libere la munte, sau mai simplu, oriunde în afara țării.

Publicat în Anunt

Premierul Pavel Filip şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, au participat astăzi la inaugurarea noului punct comun de trecere, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
Șeful executivului a menționat că această investiție este un exemplu de utilizare eficientă a banilor oferiți de UE în beneficiul direct al cetățenilor, iar avantajele controlului comun vor fi resimțite de fiecare persoană care va traversa frontiera. Cetățenii nu vor mai sta ore în șir la coadă, iar vameșii și polițiștii de frontieră vor putea procesa de 2 ori mai multe mașini decât până acum.
„Acest punct de trecere, construit după standarde europene, ne aduce și pe noi mai aproape de Europa și vine în primul rând în folosul celor care vor traversa frontiera. Am reușit să construim aici o infrastructură modernă. În același timp, vorbim și despre condiții mai bune de lucru pentru angajații de la Poliția de Frontieră și Vamă ”, a spus Pavel Filip.
La rândul său, Petro Poroşenko a remarcat importanța proiectelor comune și unificării eforturilor în aspirațiile europene ale celor două țări. „Evenimentul de astăzi este un exemplu de unitate – numai prin efort comun am putut asigura un nivel înalt al securității și stabilității în regiune”, a subliniat președintele Ucrainei.
În premieră, la Palanca a fost construit un post de control pietonal pentru oamenii care au terenuri agricole după şoseaua Odesa-Reni. Prin acest post, frontiera va putea fi traversată pe jos sau cu bicicleta.
Noul punct de trecere a fost construit în cadrul unui proiect implementat de PNUD Moldova, în valoare de 6,18 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane au fost acordate de Uniunea Europeană, iar 1,68 milioane euro – de Guvernul Republicii Moldova.
Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte de trecere: „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Giurgiulești-Reni”, „Cuciurgan-Pervomaisc” și „Palanca-Maiaki-Udobnoe”.

Publicat în Anunt

În ultimile 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 58 137 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 32 402 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 33 818 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 366 traversări.

Publicat în Anunt

Pagina 1 din 86