Evenimentul zilei

Sam02242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: moartea

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, membru al organizației criminale „Patron”, a fost reținut de oamenii legii pentru șantaj și amenințare cu moartea. 

Publicat în Din tara

La aproape 40 de ani de la moartea în circumstanţe misterioase a actriţei americane Natalie Wood, poliţia l-a numit pe soţul de atunci al vedetei, Robert Wagner, ''persoană de interes'' în acest caz, potrivit relatărilor de joi ale postului de televiziune american CBS.

Publicat în Monden

Sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, în incinta mănăstirii Curtea de Argeş, unde a avut loc parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României.

Publicat în România

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, 14 septembrie fiind considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei, în Capitală fiind organizată cu această ocazie o procesiune.

Publicat în România

Lumea tauromahiei și-a exprimat luni durerea față de tragica moarte a toreadorului spaniol Iván Fandińo, străpuns de coarnele taurului în timpul unei coride în Franța, prin zeci de mesaje pe rețelele de socializare și condoleanțe transmise familiei sale, relatează EFE.

Publicat în Media

Pagina 1 din 4