Evenimentul zilei

Ma07142020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: orașe

Reprezentanţi ai Primăriei Chişinău s-au aflat miercuri la Iaşi pentru a celebra alături de autorităţile locale 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, dar şi 10 ani de la înfrăţirea dintre cele două oraşe.

Publicat în Actualitate

Reprezentanții Partidului Liberal Democrat își exprimă indignarea față de faptul că orașele-municipii vor beneficia de 35% din impozitul pe venit al persoanelor fizice odată cu aprobarea politicii bugetar-fiscale și modificarea Legii finanțelor publice, în timp ce pentru orașele care nu sunt municipii cota rămâne neschimbată – 20%. 

Publicat în Politica

UPDATE  9  Serviciile de urgență catalane au anunțat, duminică, că au acordat îngrijiri unui număr de 38 de persoane rănite în intervențiile poliției pentru a opri desfășurarea unui referendum interzis de independență față de Spania în regiunea Catalonia (nord-estul Spaniei), informează AFP și Reuters.

Publicat în Externe

Pentru al şaptelea an consecutiv, al doilea mare oraş din Australia, Melbourne, este lider în topul oraşelor cu cel mai bun trai, realizat de Economist Intelligence Unit’s (EIU) după analizarea a 140 de oraşe din toată lumea, potrivit Agerpres.

Publicat în Panorama

Primarul de Comrat, Serghei Anastasov, care acum un an declara într-un interviu pentru Evenimentul Zilei că va demara mai multe proiecte cu 

România, a dat startul intențiilor.

Publicat în Din tara