Evenimentul zilei

Vi10192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: rege

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a plecat joi seara la Washington, unde are programată o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump, pe agenda vizitei sale în SUA figurând principalele dosare legate de Orientul Mijlociu, în special procesul de pace israeliano-palestinian, potrivit AFP.

Publicat în Externe

Custodele Coroanei române, Margareta, şi Principele Radu, precum şi Principesa Maria vor lua parte la parastasul de şase luni de la trecerea la cele veşnice a Regelui Mihai I al României, astăzi, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Publicat în Actualitate

Poate în nicio altă țară, afară de regatul său, prințul Charles nu este atât de iubit ca în România, unde revine ori de câte ori are ocazia. Cei care sperau să-l vadă rege pe prințul care în noiembrie va împlini 70 de ani nu își vor vedea împlinit acest vis.

Publicat în Timp liber - TV

Presa străină a publicat, duminică, un articol despre fostul principe Nicolae al României, relatând că acesta intenţionează să se întoarcă în ţară împreună cu soţia sa, Alina Binder, unde ar fi primit cu simpatie de către susţinătorii monarhiei.

Publicat în Externe

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în România, sosind, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă.

Publicat în Externe

Pagina 1 din 9