Evenimentul zilei

Lun06172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Reportaj Guvernul Leancă 2 respins de Parlament

Guvernul Leancă 2 respins de Parlament Recomandat

12 Februarie 2015 - 

Fostul premier nu a reușit să adune niciun vot peste cele ale PLDM și PDM

Telenovela alegerii sau respingerii unui Guvern condus de Iurie Leancă trebuia să ajungă la ultimul episod odată cu ședința Parlamentului de astăzi. Scenele de iubire interesată dintre candidatul la funcția de șef al Cabinetului și cel care până nu demult era personajul negativ al soap-operei politicii moldovenești anunțau un deznodământ fără prea multe emoții și un „da” hotărât al comuniștilor pentru Executivul Leancă. N-a fost să fie însă, pentru că în cele din urmă, guvernul propus a primit vot de neîncredere din partea deputaților, doar 42 de aleși din cei 101 acordându-și votul. Nici PL, nici comuniștii, cu atât mai puțin socialiștii, nu au dat girul lor Cabinetului propus.

Încălzire pentru vot 

Lucrările au fost deschise de reprezentanta PSRM, Zinaida Greceanîi, care, după felicitările pentru deschiderea sesiunii de primăvară-vară a legislativului, a continuat cu o critică la adresa situației cu care se confruntă țara și a cerut stoparea vectorului european și, desigur, orientarea Moldovei spre Rusia. În replică, șeful fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț, a vorbit despre nevoia de reforme în vederea integrării europene. Replicile și angajamentele pentru sesiunea ce s-a deschis au continuat și pe parcursul celorlalte alocuțiuni ale liderilor de fracțiuni.

Doar spre Europa!

Alocuțiunea premierului Leancă a subliniat că guvernul pe care îl propune votului plenului este unul care îndeplinește aspirațiile electoratului pro-european și că întrunește multe dintre obiectivele pe care toate cele 3 partide europene le au în programele lor. Chiar dacă a avut discuții cu conducerea PCRM, Leancă a mărturisit că nu știe care va fi votul comuniștilor, situația fiind confuză în ceea ce privește acest partid, declarațiile acestora fiind contradictorii. În continuare el a vorbit despre realizările precedentului guvern, precum și despre prioritățile pe care le are viitoarea guvernare. De la tribuna Parlamentului, premierul desemnat a ținut însă să sublinieze un lucru, că indiferent de cine și cum va vota va conduce doar un guvern pro-european. 

România, coșmarul socialiștilor

În cadrul sesiunii de întrebări ale deputaților pentru Iurie Leancă, candidatul la funcția de premier al Moldovei, deputatul socialist Vlad Bătrâncea, i-a cerut premierului Leancă să afirme dacă știe și este de acord cu dubla cetățenie a trei dintre cei nominalizați pentru fotoliile de miniștri, precum și dacă acest lucru nu contravine statalității moldovenești.

„Nu știam că dubla cetățenie a unor funcționari crează impedimente în dezvoltarea țării. În lumea globalizată această problemă nu mai există, ci ne permite să valorificăm experiența acestor cetățeni. Nu e un semn de loialitate sau lipsa de loialitate. sunt alte criterii, cum ar fi atitudinea unor politicieni, vizitele din afara țării”, a răspuns Leancă, cu referire la repetatele vizite ale șefului de partid al autorului întrebării, Igor Dodon, cunoscut pentru slugărnicia sa față de Moscova. În același stil, candidatul a parat și cea de-a doua întrebare a socialistului, referitor la denumirea limbii și predarea limbii și istoriei românilor în școli: „Am depășit deja această problemă în societatea moldovenească și mulțumesc Curții Constituționale (care a decis că limba este română, n.n.) pentru că a pus punctul pe i în această chestiune. Noi suferim de amnezie istorică, uităm ce s-a întâmplat cu noi în istorie, cine ne este prieten și cine neprieten.

În spațiul nostru circulă o mulțime de minciuni și intoxicări, referitor la istorie. Pe mine mă interesează calitatea procesului de învățământ și eliminarea acestor minciuni, mai mult decât ce scrie pe coperta manualelor”.

La finalul sesiunii de întrebări, a fost citită propunerea de vot a Guvernul Leancă, în componența anunțată de candidatul desemnat pentru titulatura funcției de premier. Înainte de a se trece la vot, a urmat o sesiune de luări de cuvânt în cadrul căreia fiecare fracțiune a avut dreptul la un discurs pritr-un singur reprezentant. Igor Dodon a anunțat că PSRM nu va vota Guvernul și l-a „urecheat” pe cel desemnat să preia Executivul pentru faptul că se lasă folosit de oligarhi în planurile lor. În același timp, el a anuțat că aceasta va fi ziua în care Leancă va fi sacrificat. Tot el s-a arătat îngrijorat că din programul de guvernare lipsește parteneriatul strategic cu Rusia, o premieră după independența RM.

„Procuror general din România nu înseamnă unirea cu România, cum spunea un coleg (Marian Lupu, n.n.) așa cum vicepremier din Senegal nu înseamnă unirea cu Senegal. Dar tot ceea ce faceți voi acum duce la unirea cu România”, a anunțat președintele PL, Mihai Ghimpu. Tot el le-a amintit parlamentarilor că sprijinul financiar și politic venit dinspre UE va fi mult diminuat, odată cu pierderea încrederii în dorința reală a autorităților Republicii Moldova de a se integra în comunitatea europeană și  lupta împotriva corupției.

Procedura de vot a fost una extrem de succintă și plată. Numărătoarea voturilor a confirmat faptul că Iurie Leancă nu este dorit în fruntea Guvernului. Fără alte floricele, imediat după anunțarea rezultatului, președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat închisă ședința legislativului și i-a trimis pe aleși acasă, fericiți că și-au făcut datoria și au tratat cu refuz politicianul cu cea mai mare cotă de încredere din Republica Moldova. Telenovela continuă!

 

Lasă un comentariu