Evenimentul zilei

Vi05252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Reportaj REPORTAJ FOTO&VIDEO// Casa de cultură din Slobozia-Dușca transformată în școală de talente datorită UE

REPORTAJ FOTO&VIDEO// Casa de cultură din Slobozia-Dușca transformată în școală de talente datorită UE Recomandat

14 Februarie 2018 - 

Casele de cultură din Republica Moldova, construite cu scop propagandistic pe timpuri, au ajuns în ultimii 20 de ani edificii părăsite sau prăbușite, în centrul satului/orașului, fără vreun rost anume. Nu este și cazul Casei de Cultură din Slobozia-Dușca, care a devenit o adevărată școală de talente după ce a fost renovată cu bani europeni. Acum, fiecare al doilea copil din localitate care învață la gimnaziu, frecventează lecțiile de muzică sau dans de la Casa de Cultură.

Media

Casa de Cultură din Slobozia-Dușca se înalță mândră lângă șosea, în centrul satului, învăluită de liniște și câte un sunet de motor din când în când. Nici țipenie de om, doar două biciclete „parcate”. Clădirea cu două etaje a fost construită în anul 1970, iar prima reparație capitală a fost făcută în 2016, la 46 de ani de la darea în exploatare.

La parter, o sală mare găzduiește cele mai importante evenimente din sat: concerte de hram sau alte sărbători, la care copiii sunt „vedetele”. Fie că e vorba de fanfara casei de cultură, ansamblul de dansuri populare „Țărăncuța” sau copiii care cântă la pian, chitară sau acordeon. În incinta Casei de Cultură activează și filialele a două școli de muzică din raion, din Cruglic și din Criuleni. Copii de aici au văzut scena multor festivaluri, de la Palatul Republicii la concursuri internaționale. 

Reparația și modernizările atrag și mai mulți copii

Orele de muzică și dans sunt predate de șapte cadre didactice, toți foști absolvenți ai filialelor școlilor de muzică de la Slobozia-Dușca. Într-o sală încăpătoare de la etajul doi, profesorul Boris Țurcan așezat la o masă plină de partituri își învață elevii să mânuiască clarinetul, saxofonul, trompeta și fluierul.

Copii stau așezați pe scaune la rândul lor, cu ochii mari și atenți la profesor, fiecare în brațe cu instrumentul ales. Profesorul mărturisește că sunt „stăruitori și ascultători”, lucru de care te convingi atunci când îi privești pentru că par mici statui. Ei sunt Fanfara și una din mândriile „școlii de talente”. 

„Sunt ocupați, iubesc muzica, le place cântecul. Majoritatea urmează această cale. Venim cu premii, mențiuni de la festivaluri. Am câștigat premiul mare în Ucraina, copiii au fost lăudați”, spune Boris Țurcan. Profesorul e încântat de faptul că „de când s-a făcut reparația vin mai mulți copii”. „Chiar anul acesta au venit opt copii, elevi în clasa întâi, și le place”, adaugă acesta. 

Sergiu Botnar are 15 ani și de 7 ani cântă la saxofon. „Înainte de reparație repetam într-un cabinet mic, alteori ne ocupam pe coridor”, își amintește băiatul. A venit cu verișorul său la ore și de atunci își dedică timpul liber ca să studieze și să fie cel mai bun, pentru că știe că e nevoie de „multă muncă pentru asta”. Petrece câte 4-5 ore uneori la repetiții, dar spune că „sunt deprinși”. „Părinții îmi spun să merg pe calea asta, să nu mă opresc. Vreau să fiu cel mai bun”, spune Sergiu. 

Ceva mai încolo, dintr-o altă sală, se aud lin strune de chitară. Două copile repetă de zor sub urechea atentă a unui profesor, care dă aprobator din cap. „Pregătesc un duet”, spune plin de sine bărbatul. Mihai Gulîi e profesor de chitară și zice că în toți acești ani „am muncit pe entuziasm”. „Știți cum e la noi. Acum, nici nu se discută. E cald, avem lumină, numai poftim, munciți”, declară cu zâmbetul pe buze Mihai Gulîi. 

Alesia și Diana, cele două „chitariste”, spun că acesta a fost visul lor din copilărie, să cânte la un instrument. „Dacă noi tinerii avem un loc frumos, legat de artă, asta ne ajută să ne dezvoltăm”, spune Alesia. „Îmi ia din timpul liber și mă bucur că am ocazia să vin aici. E o bucurie”, adaugă Diana. 

Copiii au rupt scena din Belarus cu talentul lor

Într-o altă clasă, un băiat cu obrajii roșii ca focul ține în brațe acordeonul. Alexandru are 13 ani și de 5 ani cântă la acest instrument „pentru suflet”. Profesoara lui, Ludmila, zice că „forfota de cultură din sat” îi determină pe toți acești copii să-și petreacă timpul aici. 

De 30 de ani activează la Casa de Cultură și doar „dragostea față de muzică, față de copii” a determinat-o să rămână la Slobozia-Dușca. „Ei muncesc mult acasă. Erau timpuri când îi luam acasă să repetăm. Copii înghețau, 10-15 minute și nu puteai să faci nimic cu ei, cu mânuțele reci pe acordeoanele reci”, spune Ludmila. Acum nu mai știe câți elevi i-au trecut prin mâini dar e mândră că au colindat-o „discipolii de cândva” și că aceștia „pun mâna pe instrument și nu uită”. 

„Pianul m-a chemat”, spune Mihai stând pe scaun în fața clapelor. Studiază pianul de 5 ani, de când era la grădiniță, și a ales pianul pentru libertatea de mișcare. „E mai mare, poți să te miști, nu ca la alte instrumente”. Profesoara de pian, Larisa Iacob, îl completează: „Instrumentul se alege și după temperament. Nu mi-l imaginez pe Mihai cântând la alt instrument”.

Ca și toți ceilați profesori, Larisa Iacob confirmă că înainte înghețau în săli și că erau nevoiți să-și ia haine de schimb. „Copii lipseau de la ore pentru că era frig. Acum, cum să vă spun, venim cu mai multă plăcere la muncă”, adaugă femeia. 

Conducătorul ansamblului de dansuri populare „Țărancuța”, Ruslan Sitișco, e un mic „tiran” în sala de dans despre care spune că e „loc sfânt”. Cariera de coregraf și-a început-o de pe când era elev în aceeași sală. „Am repetat în această sală pe când erau geamurile crăpate, lipite cu scoci. Și mai nimerea și niște omăt. Acum avem alte condiții datorită UE”, spune coregraful. 

A colindat cu ansamblul „toată Europa și CSI, am luat medalii de aur”. Discipolii săi au interzis la telefon în timpul orelor. „Nimeni nu se apropie de telefon”, spune autoritar coregraful. Și asta pentru că „tineretul” nu-l prea atragi la dans în zilele noastre, mai ales la cel popular. Întrebat cum totuși a reușit să formeze ansamblul, Ruslan Sitișco spune că inițial „părinții îi obligă iar după jumătate de an ei nu-și mai văd viața fără dans”. 

Și pentru că podeaua sălii de dans freamătă sub bătăile puternice ale dansatorilor, coregraful povestește cu mândrie că în 2005 în Belarus au rupt efectiv scena. „A căzut o pătrime din scenă, dar noi am continuat dansul. Le-am arătat ce înseamnă dansul popular moldovenesc”, spune râzând Ruslan Sitișco. 

Cultura și educația, investiții garante ale UE

Casa de Cultură din Slobozia-Dușca este astăzi plină de copii, sfioși dar talentați, iar din tot colțișorul freamătă instrumente de tot felul. Însă nu a fost așa tot timpul. Directorul Casei de cultură, Andrei Istrati, povestește că înainte veneau „vreo 20-30 de copii” iar acum sunt aproximativ 170 de copii care frecventează una din secțiile muzicale. După ce instituția a fost renovată datorită finanțării europene, copii au început a veni singuri. „Vedeau că vin alții copii, că se ocupă, îi vedeau la concerte și voiau și ei. Părinții îi susțin, investesc. Plus că ies toți cu document, că au absolvit școala de muzică”, spune Andrei Istrati. 

Casa de cultură din Slobozia-Dușca a beneficiat de un grant european în valoare de 178.560 de euro și se numără printre cele 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. 

Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale. 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu