Evenimentul zilei

Dum05192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Reportaj ANALIZĂ// Politica și Biserica își dau mâna în alegerile din Republica Moldova

ANALIZĂ// Politica și Biserica își dau mâna în alegerile din Republica Moldova Recomandat

23 Ianuarie 2019 - 

Înainte de alegerile parlamentare importante din februarie, prietenii Moscovei dintre politicienii moldoveni se pot baza pe influența Bisericii Ortodoxe care joacă un rol important în fosta republică sovietică, se arată într-o analiză a portalului Balkan Insight. În R. Moldova, ca și în alte state din Europa de Est, problemele religioase rămân foarte importante în discursul politic. Aproximativ 97% din cetățeni din R. Moldova s-au declarat creștini ortodocși.

Relația specială dintre cele două sfere este adesea caracterizată drept o situație avantajoasă pentru ambele părți.

Biserica primește bani și prestigiu din partea statului și a politicienilor - în timp ce politicienii populiști primesc binecuvântarea episcopilor și a clerului superior în vânătoarea lor de voturi.

În problemele Bisericii Ortodoxe din Moldova se implică și puternic liderul Patriarhiei Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill. Acest lucru se datorează faptului că Mitropolia Moldovei este subordonată canonic Moscovei, fiind un aliat fidel al Rusiei și al Bisericii ruse.

Imitând situația din politica moldovenească, unde principala formațiune pro-rusă, Partidul Socialist, se aliază de conjunctură cu partidul de guvernământ - Partidul Democrat - pentru a adopta unele decizii importante, precum schimbarea sistemului de vot, Biserica Ortodoxă are o atitudine similară, devenind aliată de conjunctură cu o varietate de politicieni și partide, care au interese similare, consideră experții.

"Episcopii, care sunt „stăpâni” pe anumite regiuni, vor fi în prima linie a luptelor politice", a declarat Victor Gotisan, expert în probleme politice și religioase, pentru BIRN, despre alegerile parlamentare din februarie.

El menționează că socialiștii vor căuta sprijin în nordul țării, cu ajutorul puternicului episcop pro-rus Marchel de Bălți. De asemenea, democrații se vor concentra asupra centrului țării, unde episcopul Siluan de Orhei va juca un rol important.

Episcopul Siluan pare un aliat sigur al Partidului Democrat, PD. În ziua de 7 februarie, care este Ziua Crăciunului, în calendarul ortodox pe stil vechi, el a folosit această ocazie sfântă pentru a-l lăuda pe președintele PD, Vladimir Plahotniuc, pentru activitățile sale.

"Mulțumesc, domnule președinte [Plahotniuc]. Felicitări cu luminoasa sărbătoare!" a spus episcopul, reamintind credincioșilor că în 2006, Plahotniuc a donat bani Mănăstirea Churchi din raionul Orhei.

Episcopul Siluan are, de asemenea, legături bune cu Partidul Șor, condus de Ilan Șor, omul considerat de o parte a mass-media și a societății drept creierul și principalul responsabil pentru așa-numitul „furt al miliardului” din sistemul bancar din Moldova.

Cu toate acestea, Gotisan declară că Biserica moldovenească este lăsată uneori într-o dilemă sensibilă, cuprinsă între viziunea Moscovei asupra R. Moldova și cea a politicienilor locali.

"Patriarhia Rusă impune o anumită viziune pro-estică, pe care clericii trebuie să o promoveze, fapt ce nu e pe place formațiunii care deține controlul acestei țări, Partidul Democrat", a menționat el.

Platformă pentru influența Rusiei

Experții consideră că Biserica Orotodoxă este unul dintre canalele cele mai eficiente prin care Rusia își promovează interesele în Moldova, stat aflat la răscrucea dintre Est și Vest.

Lupta pentru „inimile și mințile” alegătorilor din Moldova în ceea ce privește alegerea politică este adesea făcută folosind instrumente emoționale, pe care clerul obedient Moscovei din fosta republică sovietică le mânuiește cu pricepere.

"Biserica, mass-media și partidele pro-ruse sunt de fapt cei trei factori majori ai influenței Rusiei în afacerile interne ale R. Moldova. Biserica Ortodoxă din Moldova este un instrument foarte util", a remarcat Gotișan.

Influența clericală poate fi văzută în mod clar în campaniile electorale, când episcopii, precum Marchel din Bălți se transformă în agenți electorali de facto pentru candidații pro-ruși.

În 2016, episcopul Marchel l-a sprijinit deschis pe candidatul pro-rus, Igor Dodon, care a câștigat cursa.

El a atacat-o în termeni duri pe principala candidată pro-europenă, Maia Sandu, declarând că este o "femeie infertilă" și care încerca să "facă lucrarea diavolului".

Odată ce Dodon a devenit președinte, a întors favoarea, alocând bani pentru reconstruirea sediului episcopiei din Bălți, folosind fonduri de la președinție și bani din alte fonduri private deținute de oameni apropiați de Partidul Socialist.

Analistul politic Mihai Isac a declarat pentru BIRN că atât clericii moldoveni, cât și ruși au intervenit în mod regulat în politica moldovenească.

"Intervenția Patriarhiei Rusiei în alegerile din Moldova este deja o tradiție - și a fost reconfirmată în ultimele alegeri prezidențiale din 2016, când Dodon a beneficiat de sprijinul direct al Patriarhului rus Kirill", a menționat expertul.

În același timp, mass-media din R. Moldova a relatat, în 2017, despre o întâlnire dintre Dodon și oligarhul rus Konstantin Malofeyev, pe Muntele Athos din Grecia, considerat loc sfânt în religia ortodoxă.

Acolo, președintele Republicii Moldova i-ar fi cerut să sprijine găzduirea la Chișinău a reuniunii anuale a Congresului Mondial al Familiilor, un eveniment ultra-conservator, susținut aparent de Malofeyev și alții oameni apropiați lui.

Isac a menționat că Dodon a făcut "pelerinaje electorale anuale" la ceea ce el a numit "mănăstirea preferată a lui Vladimir Putin pe Muntele Athos, St Panteleimon".

Curând după aceea, în septembrie 2018, partenerul de afaceri al oligarhului Malofeyev, Aleksei Komov, a venit la Chișinău pentru a organiza Congresul Mondial și pentru a face lobby pentru implementarea unui sistem de educație de tip home-schooling în Moldova, sistem care este deja în curs de implementare în Rusia, Ucraina și Belarus.

Experții au descris întregul eveniment ca o mare acțiune de sprijin politic pentru Dodon și socialiști, care au fost foarte activi în timpul Congresului prin discursuri și prezența lor.

Pe de altă parte, mai mica rivală din ortodoxia din Moldova, Mitropolia Basarabiei, care este subordonată canonic Patriarhiei Române, nu are aceleași resurse și influențe.

"Nu am observat același scenariu în cazul Mitropoliei Basarabiei. Poate că acest lucru se datorează și faptului că a învățat o lecție în această privință din legăturile cu PPCD", a spus Gotișan.

În anii 2000, Mitropolia Basarabiei a sprijinit deschis un partid pro-român, Partidul Popular Creștin Democrat, PPCD, care pleda pentru reunificarea României - de care Moldova a aparținut între cele două războaie mondiale.

Cu toate acestea, s-a speculat că șeful PPCD, Iurie Roșca, a fost un agent rus implantat. Acum acesta este acuzat că se ocupă de filiala moldovenească a agenției de știri Sputnik din Rusia, precum și de răspândirea propagandei rusești în R. Moldova și în România.

Afectată de conflictul religios din Ucraina

Biserica a devenit, de asemenea, prinsă în disputa acerbă pentru controlul ortodoxiei din Ucraina, care a izbucnit după ce Patriarhul Constantinopolului, considerat primul între egali dintre liderii ortodoxiei mondiale, a acordat independența ecleziastică a Bisericii Ortodoxe în Ucraina.

Rusia a reacționat cu furie, iar conducătorii Bisericii moldovenești, loiali Rusiei, au condamnat cu vehemență ceea ce ei au numit o mișcare schismatică.

"Biserica iartă tuturor oamenilor, dar în acest caz cei care au făcut această schisma în Biserică nu pot fi iertați", a declarat Mitropolitul Vladimir de Chișinău și întreaga Moldovă. Dodon a criticat, de asemenea, autocefalia Bisericii ucrainene.

Gotișan afirmă că Biserica din R. Moldova nu are intenția de a repeta scenariul ucrainean, dar ar putea să obțină unele beneficii în urma acestui conflict.

"Dacă o gestionează cu înțelepciune [problema bisericii din Ucraina], biserica moldovenească ar putea încerca să obțină niște dividende de la Patriarhia Rusă, cum ar fi mai multă autonomie", a precizat el.

Isac a concluzionat că în Ucraina, ca și în Moldova, Biserica va continua să joace un rol important în politică. În Ucraina, autocefalia bisericii a fost "o victorie pentru președintele Petro Poroșenko", a menționat el.

Poroșenko a anunțat deja că va lansa un turneu național împreună cu noul Mitropolit al Ucrainei, Epifanie, în preambul viitoarelor alegeri prezidențiale din martie.

Materialul a fost tradus după o analiză publicată de portalul de limbă engleză Balkan Insight și semnată de Mădălin Necșuțu  

 

 

 

 

Lasă un comentariu