Evenimentul zilei

Vi02212020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Reportaj România Comisia Europeană va majora sprijinul financiar alocat apicultorilor din România

Comisia Europeană va majora sprijinul financiar alocat apicultorilor din România

13 Ianuarie 2020 - 

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022, informează stiriagricole.ro.

Propunerea de a crește alocarea dupa 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 de milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului. Facem precizarea că din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeana prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuția României de la Bugetul de stat.
Propunerea de a crește valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual și finalizarea legislației viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegația Ungariei a susținut o informare cu privire la situația dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian Oros și-a exprimat susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară.
România este unul dintre producătorii importanți de miere la nivel european, cu o producție de peste 29.000 tone.

Lasă un comentariu