Evenimentul zilei

Ma01232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Reportaj Angela Barbaiani
Angela Barbaiani

Angela Barbaiani

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cererile de azil în Elveţia au ajuns în 2017 la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, reprezentând o reducere de o treime faţă de anul precedent, în timp ce sosirile din Afganistan, Siria şi Irak s-au împuţinat, au anunţat luni autorităţile publice de migraţie.

Asociațiile obștești ale diasporei moldovenești în Canada au creat Consiliul Național al Diasporei din Canada (CNDC) și au adoptat Regulamentul de funcționare al acestuia. Acțiunea a avut loc în cadrul unei mese rotunde, în orașul Montréal. 

O sumedenie de studii au legat creşterea în greutate de stres, iar unu din patru americani consideră că are un nivel de stres care ajunge la 8, pe o scală de la 1 la 10.

Cântăreţul Harry Styles ar putea fi unul dintre cei care l-ar putea înlocui pe Daniel Craig în rolul agentului 007 în filmul prevăzut pentru 2022.

În capitală, în jur de 16.000 de persoane sunt în așteptarea unei locuințe sociale. La nivel municipal, urmează să fie instituită o comisie care se va ocupa de distribuirea locuințelor, potrivit informațiilor prezentate luni la ședința operativă de la Primărie.

Pagina 1 din 117