Posesorii de arme cu destinație civilă din R. Moldova sunt obligați ca, până la 25 octombrie curent inclusiv, să se prezinte la Poliţie
21 Octombrie 2018Posesorii de arme cu destinație civilă din R. Moldova sunt obligați ca, până la 25 octombrie curent inclusiv, să se prezinte la Poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor și pentru eliberarea documentelor corespunzătoare.
Republica Moldova a ajuns în paginile revistei Vogue
08 Octombrie 2018Moldova este o destinație de turism vinicol care merită descoperită, afirmă autoarea Alia Akkam într-un articol pentru revista Vogue. „Vinul s-a dovedit a fi o poartă spre recunoașterea măiestriei moldovenești în alte domenii, cum ar fi modă și design”, scrie Akkam. Autoarea a făcut un turneu prin țara, vizitând cele mai importante wine baruri și vorbind cu antreprenorii locali.
CUM se calculează durata unui zbor? De ce e posibil sa ajungem la destinație cu 30 de minute „mai devreme”
27 August 2018Durata estimată a călătoriilor cu avionul este cu 35 de minute mai mare în acest an faţă de acum zece ani, conform unui raport al Which? Travel care informează că durata mărită este determinată de companiile aeriene care modifică programul pentru a crea impresia că pasagerii ajung la timp la destinaţie, scrie The Guardian.
Unul dintre principalele motive pentru care oamenii aleg maşina pentru deplasările zilnice în locul bicicletei sau al mersului pe jos este estimarea greşită a timpului necesar pentru acest lucru, este concluzia unui studiu efectuat la o universitate din Statele Unite.
Prinţesa Maha Chakri Sirindhorn a Thailandei: Republica Moldova poate deveni o destinație turistică atractivă pentru conaționalii săi
13 Martie 2018Posibilitatea extinderii relațiilor de cooperare între Republica Moldova și Thailanda, în special în domeniul turismului, au fost discutate astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu Prinţesa Maha Chakri Sirindhorn a Thailandei, aflată într-o vizită turistică în țara noastră.