Evenimentul zilei

Lun09162019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Afişez elemetele după tag: finlanda

Judocanul Adil Osmanov a cucerit medalia de argint la Campionatul European de juniori, care se desfășoară în Finlanda, transmite IPN.

Publicat în Sport

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în Finlanda: un ren care rătăcea prin mijlocul unui teren de exerciţii militare a provocat o ciocnire între mai multe vehicule blindate, soldată cu rănirea a circa zece soldaţi care au ajuns la spital, a anunţat miercuri armata finlandeză, informează AFP.

Publicat în Panorama

Finlanda a preluat luni de la România preşedinţia Consiliului UE şi a adoptat sloganul 'O Europă sustenabilă - Un viitor sustenabil', relatează DPA.

Publicat în Externe

În timp ce sistemul de învățământ din Republica Moldova este unul defect, cu o serie de neajunsuri și abuzuri, când ai impresia că scopul de bază al fiecărui program de studiu este să impună copiii să învețe pe de rost sute de pagini, pentru a nu mai avea timp să gândească și să se dezvolte ca personalități, iar pe învățători să-i ocupe cu completarea a zeci de rapoarte, pentru a nu avea suficient timp ca să iasă și să protesteze în stradă, vedem că sunt țări de la care nu ne-ar fi greu să învățăm niște practici bune de educație, care au demonstrat că sunt eficiente.

Publicat în Social

Finlanda ar putea primi în viitor gaze naturale din Norvegia, printr-o reţea de gazoducte care ar urma să treacă prin statele baltice şi Polonia, ca parte a eforturilor de reducere a dependenţei de livrările din Rusia, transmite Reuters.

Publicat în Economie

Pagina 1 din 6