Evenimentul zilei

Mie01232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Afişez elemetele după tag: programul

28 de producători agricoli vor beneficia de un suport financiar în valoare totală de circa 7,2 milioane de lei, în cadrul Programului de granturi post-investiţionale, destinate Managementului Durabil al Terenurilor. Beneficiarii, selectaţi în cadrul celui de-al şaptelea apel, şi-au primit certificatele în cadrul unui eveniment organizat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Publicat în Economie

Pe 24, 25 și 31 decembrie, dar și pe 1,7 și 8 ianuarie, declarate oficial zile de odihnă, Banca Națională a Moldovei va avea regim de muncă închis. Același grafic de lucru îl vor avea și majoritatea băncilor licențiate din Republica Moldova, cu excepția unor subdiviziuni, transmite IPN.

Publicat în Anunt

Autoritățile Turciei au anunțat programul de tranziție pentru noul aeroport Istanbul, după cum urmează:

Publicat în Anunt

Ministerul Educației atrage atenția că știrile referitoarea la reducerea programului de activitate al grădinițelor fac trimitere la un proiect de lege și nu la un text normativ aprobat. Proiect care este doar la etapa de inițiere și în continuare urmează să fie supus procedurilor de consultare publică.

Publicat în Educatie

Republica Moldova va prelua experiența Letoniei în domeniul dezvoltării rurale, prin prisma programului LEADER. Despre aceasta a anunțat Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Mediului după o întrevedere cu un grup de specialiști ai ministerelor agriculturii și protecției mediului și dezvoltării regionale din Letonia.

Publicat în Economie

Pagina 1 din 4