Evenimentul zilei

Mie10172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Afişez elemetele după tag: respins

Reprezentatul președinției, Maxim Lebedinschi și-a motivat cererea prin faptul că deputații care i-au solicitat Curții să constate circumstanțele care justifică interimatul funcției nu aveau competențele necesare.

Publicat în Politica

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a respins luni orice modificare de frontiere în Balcani, după ce atât lideri din Kosovo, cât şi din Serbia au sugerat recent că actualele frontiere sunt gata a fi negociate, informează marţi MIA.

Publicat în Externe

Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara de origine a Papei Francisc, punând astfel capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost aprobat de deputaţi în iunie, relatează AFP.

Publicat în Media

Miniştrii de externe, de finanţe şi ai economiei din Germania, Marea Britanie şi Franţa au făcut în această misivă un apel comun către secretarul de stat american Mike Pompeo şi şeful trezoreriei Steven Mnuchin, solicitând exceptarea de la sancţiunile americane a companiilor cu sediul în UE care au făcut afaceri în Iran de la începutul lui 2016.

Publicat în Presa internationala

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea primarului ales, Andrei Năstase, de recuzare a completului de judecători.

Publicat în Actualitate

Pagina 1 din 9