Evenimentul zilei

Ma12102019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Afişez elemetele după tag: studenti

Un grup de studenţi şi doctoranzi din Germania vor participa, în perioada 24 august – 14 septembrie, la Chişinău, cea de-a 7-a ediţie a şcolii de vară cu genericul: „Parcursul european – provocări şi oportunităţi pentru Republica Moldova şi pentru vecinii săi”.

Publicat în Educatie

După prima săptămână de admitere, în universităţile din ţară au fost depuse peste 15 mii de cereri.

Publicat în Educatie

De luni, universitățile din Republica Moldova și-au afișat ofertele (dar și taxele), pentru studii de licență, ediția anului 2015-2016. Doritorii de a face carte la universitate pot depune actele în perioada 20 iulie – 31 august.

Publicat în Educatie

Absolvenţii Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova pentru prima oară au depus jurământul scris chiar de ei. Evenimentul a avut loc în cadrul ceremoniei de înmânare a diplomelor de licenţă şi masterat celor 128 de absolvenţi din anul acesta.

Publicat în Educatie

Doritorii vor putea să depună dosarele pentru continuarea studiilor în România începând cu data de 18 iulie. Anunţul a fost făcut în cadrul undei conferinţe de presă de către ambasadorul României în Republca Moldova, Marius Lazurca, transmite IPN.

Publicat în Educatie