Evenimentul zilei

Lun10152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Viata ATAC TERORIST la Academia de Poliţie din Mogadishu. Cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi

ATAC TERORIST la Academia de Poliţie din Mogadishu. Cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi

14 Decembrie 2017 - 

Este stare de alertă în Somalia! Cel puţin 15 ofiţeri au fost ucişi joi într-un atac întreprins asupra Academiei de Poliţie din capitala Somaliei, Mogadishu, de un terorist kamikaze deghizat în poliţist, au anunţat oficiali somalezi, informează agerpres, citând Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, atacatorul avea explozivi legaţi de corpul său şi s-a infiltrat în Academia de Poliţie „General Kahiye” în timpul unei parade care avea loc dimineaţa devreme. 

Gruparea islamistă Al-Shabaab a revendicat acest atac şi a afirmat că acesta s-a soldat cu mai mulţi morţi. Gruparea, care este afiliată mişcării Al-Qaida, desfăşoară o insurecţie împotriva guvernului susţinut de Naţiunile Unite şi de aliaţii lor din Uniunea Africană, în scopul de a răsturna administraţia slăbită a ţării şi de a impune propria interpretare riguroasă a islamului.

Acest atac a survenit într-un moment în care Uniunea Africană finalizează planurile pentru reducerea misiunii sale de menţinere a păcii denumită AMISOM. Trupele de menţinere a păcii au fost desfăşurate pentru a ajuta guvernul, care luptă pentru a-şi stabili controlul în această ţară, scenă de la începutul anilor 1990 a unui război civil, scrie stiripesurse.ro.

 

 

 

Lasă un comentariu