Evenimentul zilei

Mie07172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Viata În relația cu ceilalți: auzim sau ascultăm ?

În relația cu ceilalți: auzim sau ascultăm ?

31 Decembrie 2018 - 

Din cele mai vechi timpuri oamenii au comunicat unii cu alţii. Şi-au transmis dorinţele, intenţiile, i-au ascultat pe cei de lângă ei. Când nu s-au înţeles, au declanşat lupte, mai mici sau mai mari, dar, în principiu, lucrurile puteau fi clarificate, înţelese.

În ultima perioadă, din ce în ce mai des, se întâmplă să auzim afirmaţii de genul:

„Tu nu mă înţelegi!”,
„Nu asta am vrut să spun!”,
„Nu eşti atent la ceea ce-ţi spun!”
şi toate acestea dintr-o vină reciprocă: comunicator – ascultător.

Evident că se poate vorbi de cauze multiple, şi tocmai pentru că lucrurile nu sunt aşa de simple cum par. S-a dezvoltat o întreagă ştiinţă, cea a comunicării. De multe ori, o comunicare reală poate fi soluţia în medierea sau rezolvarea unor conflicte, şi aceasta numai dacă ascultăm cu adevărat ceea ce ne transmite celălalt, şi dacă şi noi la rândul nostru găsim canalul optim de comunicare.

80% din timpul în care suntem treji îl petrecem folosindu-ne patru abilităţi de comunicare: scrisul, cititul, vorbitul şi ascultarea. Se consideră că 40% din timpul unei zile îl petrecem numai ascultând….sau cel puțin așa pretindem.

Ascultarea are loc secvenţial, şi aceasta datorită faptul că cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să fim atenţi la ceea ce se spune mai mult de 60 de secunde consecutiv: ne concentrăm o vreme, după care atenţia noastră scade, apoi ne concentrăm din nou. Capacitatea noastră de a asculta este de tipul unei sinusoide care depinde şi de viteza de vorbire, normal aceasta este de 125 – 150 cuvinte pe minut; totuşi se pare că suntem capabili să ascultăm şi la viteze mai mari de 750 – 1200 cuvinte pe minut!

Dar chiar ASCULTĂM ?

Să-ţi asculţi interlocutorul pare simplu.
Dar, de fapt, ce înseamnă să ascultăm cu adevărat?
Să ascultăm înseamnă mai întâi să tăcem.
Poate părea evident, dar de câte ori într-o discuţie nu aţi văzut interlocutorii vorbind în acelaşi timp?
De câte ori unuia dintre ei nu i se întrerupe șirul vorbelor/firul ideilor, sau chiar acesta este contrazis prin concluzii pripite ori argumente agresive?
Ascultarea nu înseamnă numai tăcere.
Ascultarea eficace este o ascultare dinamică, în timpul căreia analizăm imediat ceea ce spune interlocutorul, facem legătura cu ceea ce ştiam deja şi detectăm elementele importante care ne lipsesc; în acelaşi timp, asociem ce spune interlocutorul cu preocupările lui şi cu viziunea lui asupra lumii.
Se poate ca, uneori, în timp ce ascultăm, să ne surprindem cu gândul la alte lucruri care nu au legătură cu subiectul, sau să analizăm modul în care este îmbrăcată persoana sau alte amănunte care, de fapt, nu au legătură cu a asculta, cu atât mai puţin cu a comunica sau cu subiectul aflat în discuţie.
Dacă ascultarea este tehnica de comunicare cea mai evidentă şi cea mai eficace, este în acelaşi timp şi cea care ajunge să fie cel mai greşit folosită.
Ascultarea este un instrument important la îndemâna Adultului din noi şi care permite culegerea de informaţii: pentru a gestiona mai bine conflictele externe (între individ şi mediul său sau între două părţi ale mediului); pentru a gestiona mai bine conflictele interne (alegerea personală, conflictele de interese, problemele afective şi emoţionale). Ascultarea prin care se obţin mai multe informaţii pentru Adult face posibilă luarea unei decizii în deplină cunoştinţă de cauză.

Comunicare-barbati

Ascultarea eficace este un instrument şi în rezolvarea problemelor. Este, pe termen mai lung, un mijloc de a crea o relaţie şi un climat satisfăcător între indivizi şi grupuri.
Ascultarea reală şi integrală este una dintre cele mai bune modalităţi de a îl face pe interlocutor să simtă că este OK: atunci când ascultăm cu atenţie, interlocutorul se va simţi acceptat în mod necondiţionat ca persoană. Prin ascultarea lui, prin atenţia profundă pe care o arătăm, se va simţi important. Va simţi că el contează. Acest gen de ascultare nu vrea să spună că trebuie să renunţăm la poziţia proprie pentru a o adopta pe a celuilalt.

Dimpotrivă, o proastă ascultare îl face pe interlocutor să simtă că nu este „OK”.

La diferitele cursuri de dezvoltare personală la care am participat în ultimii ani, am învăţat un lucru extrem de interesant pe care educaţia clasică nu îl consideră „elegant”: avem dreptul să cerem celorlalţi să ne asculte cum trebuie, sau putem refuza o situaţie în care nu suntem ascultaţi. Sigur, pentru cultura noastră este mai puţin obişnuit să spui cuiva să te asculte sau să spui că nu ai timpul sau disponibilitatea de a asculta ceva – pentru că persoana se simte lezată. Dar acest lucru ar trebui să fie interpretat tocmai ca o notă de respect: vreau să mă fac înţeles ca să nu pierdem amândoi timp apoi cu explicaţii inutile – sau, pentru cea de a doua variantă, mai bine revii când toate condiţiile pentru o bună comunicare vor fi îndeplinite.
Putem folosi şi adresări mai puţin directe, de exemplu:
„Am putea aranja să nu fim deranjaţi timp de cel puţin 10 minute?” sau
„Am impresia că sunteţi prea preocupat pentru a mă asculta cu adevărat, prefer să amân această discuţie pe mai târziu, când veţi fi mai disponibil”.

Indiferent care este varianta aleasă, important este ca ascultarea să aibă loc cu adevărat. În anumite situaţii, pe lângă stimularea condiţionată şi negativă, o proastă ascultare este şi un semn de devalorizare. Prin lipsa ascultării riscăm să devalorizăm interlocutorul, viziunea şi soluţia lui la problemă, posibilitatea de a o rezolva – sau toate deodată.

În viziunea autorilor Gisele Commarmond şi Alain Exiga, există chiar o enumerare a problemelor care ne împiedică să ascultăm:
– a fost greu să înţelegem cuvintele vorbitorului,
– nu am înţeles mesajul,
– ne gândeam la ceea ce vom răspunde
– eram centraţi pe diferenţa de opinii între noi şi vorbitor,
– ascultam doar ceea ce voiam să ascultăm,
– eram prea obosiţi ca să fim atenţi,
– atenţia era distrasă de diferite zgomote,
– persoana vorbea lent, incoerent, nerelevant, se repeta,
– ne surprindem că ne intrigă ceva care a fost spus de vorbitor şi ne gândim în continuare la acest lucru, iar atunci când revenim am pierdut deja firul celor spuse,
– accentul celui care vorbea era greu de înţeles,
– nu suntem atenţi pentru că avem impresia că ştim care vor fi concluziile vorbitorului („citirea minţii celuilalt”),
– ni se pare că primim mai multe informaţii decât dorim sau ne sunt necesare.

Septimiu Chelcea, Loredana Ivan şi Adina Chelcea descriu o tipologie a ascultătorilor dificili:
1. oamenii timizi: sunt cei care se aşteaptă să fie respinşi; ei cer foarte mult de la ceilalţi din punct de vedere emoţional şi, dacă nu primesc atenţia dorită, se retrag. Este categoria de oameni care nu conştientizează comportamentul pe care îl au şi nici cerinţele adresate celor din jurul lor.
2. oamenii neliniştiţi sunt caracterizaţi de lipsa încrederii în sine, ceea ce face ca stilul lor de vorbire să fie marcat de nervozitate. Îşi fac griji cu privire la ceea ce urmează să spună, fapt care face să nu îi asculte pe ceilalţi în ceea ce spun.
3. oamenii certăreţi sunt dispuşi să ducă discuţia până „in pânzele albe”, centrându-o pe amănunte şi astfel blocând fluxul conversaţiei.
4. oamenii plini de idei pierd energie formulând argumente şi nu îi mai ascultă pe ceilalţi. Sunt genul de interlocutori care întrerup conversaţia şi de cele mai multe ori încep cu „ da, dar….” Din dorinţa de a impresiona întrerup discuţia şi obţin efectul de sens invers.
5. oamenii cu minte închisă sunt cei mai enervanţi dintre ascultătorii dificili: au sisteme de valori rigide şi prejudecăţile lor le oferă siguranţă; orice idee nouă sau schimbare o percep ca pe o ameninţare.

Ca o concluzie, pentru a comunica eficient este important să acordăm celuilalt atenția pe care o merită, să fim empatici.

Acultarea-activa

Există mai multe nivele de Ascultare:

Auzirea ca nivel superficial al ascultării

a auzi – înregistrarea undelor sonore din vocea unei persoane
nu presupune a fi atenţi la ceea ce spune celălalt
Ascultarea normală

“Ce înseamnă pentru mine lucrurile pe care le aud?”
“Este aceasta o problemă şi pentru mine?”
în mintea celui care ascultă se declanşează amintiri, întrebări, comentarii
este utilizată în nivelul conversaţional uzual
Ascultarea selectivă

persoana care ascultă intuiește ce se întâmplă cu cel pe care îl ascultă, este empatică, contextul este filtrat de conținut,
selectează cele spuse pentru a concluziona
Ascultarea conştientă

minimă judecare a celor spuse – ideal, chiar de loc
dialogul intern al celui care ascultă este redus la 0
apelarea la intuiţie
Îți propun să te autoobservi și să constați singur/ă cam cât de eficient comunici și ce poți schimba, în primul rând la tine, pentru îmbunătățirea comunicării.


Lasă un comentariu