Evenimentul zilei

Mie07172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Viata Panorama Corpul iluzionistului dispărut după ce a încercat trucul celebru al lui Houdini a fost găsit în Gange

Corpul iluzionistului dispărut după ce a încercat trucul celebru al lui Houdini a fost găsit în Gange

18 Iunie 2019 - 

Corpul iluzionistului indian care s-a scufundat în Gange legat cu lanţuri pentru a demonstra că putea evada asemeni celebrului Houdini, a fost găsit în apele fluviului luni seară, potrivit poliţiei indiene. 

Chanchal Lahiri, cunoscut sub numele de scenă "Jadugar Mandrake" ("Magicianul Mandrake"), era dat dispărut de duminică. El plonjase în fluviu, ataşat cu lanţuri de braţul unei macarale, în faţa membrilor familiei sale, ai reprezentanţilor mass-media şi ai poliţiei, reuniţi pe malul Gangelui, relatează AFP, citată de Agerpres

Însă bărbatul de 40 ani nu a mai revenit la suprafaţă, iar autorităţile au demarat căutările. 

Înainte de tentativa sa, Chanchal Lahiri declarase pentru AFP că reuşise acest număr într-o variantă mai dificilă în urmă cu 21 de ani, în acelaşi loc. 

„Eram legat cu lanţuri într-o cuşcă de sticlă şi am fost aruncat de pe podul Howrah. Am avut nevoie de doar 29 de secunde pentru a ieşi”, a povestit el. A recunoscut totuşi că va fi mai greu decât atunci: „Dacă voi reuşi să mă eliberez, va fi magic. Dacă nu voi reuşi, va fi tragic”, mărturisea el. 

Harry Houdini a fost un iluzionist american de origine ungară, devenit celebru mai ales pentru reuşita sa din 1912, la New York, când a fost aruncat încătuşat în East River şi a putut să iasă la suprafaţă.

Lasă un comentariu