INTERDICTIE DE 10 ANI. Un moldovean de 33 de ani a încercat să treacă frontiera ruso-ucraineană ascuns în portbagaj / VIDEO
04 Septembrie 2018Ascuns în portbagajul unei mașini, un moldovean a încercat să treacă frontiera ruso-ucraineană, dar a fost prins. Potrivit poliției de frontieră din Ucraina, bărbatul a fost descoperit în timpul verificării duminică a unui automobil de model Volvo înmatriculat în Federația Rusă.
A încercat să corupă un funcționar: Directoarea unei școli profesionale din capitală, trimisă pe banca acuzaților
22 August 2018Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat instanței de judecată spre examinare cauza penală în privința directorului unei școli profesionale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. de alin. 1 prim art. 326 Cod penal – trafic de influență.
VIDEO// Au încercat să scoată ilegal din țară aproape jumătate de milion de lei românești. CE pedeapsă riscă
03 August 2018Doi conaționali, rude de gradul al doilea, sunt cercetați penal pentru contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari. Aceștia au încercat să scoată ilegal din țară 485.627 de lei românești, echivalentul a peste 100.000 de euro sau 2 milioane de lei moldovenești.
FOTO// Un bărbat a încercat să transmită trei telefoane mobile unui deținut. UNDE le-a ascuns
18 Iulie 2018Un bărbat, domiciliat în regiunea transnistreană, a încercat în după-amiaza zilei de marți, 17 iulie, să transmită trei telefoane unui deținut de la Penitenciarul nr. 12-Bender.
Un bărbat va petrece 20 de ani după gratii după ce a încercat să preia un nume de domeniu de internet
19 Iunie 2018Un bărbat a încercat să îşi însuşească un nume de domeniu de internet folosindu-se de o armă de foc. Atacatorul va petrece 20 de ani după gratii.