Evenimentul zilei

Sam10212017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sport Zinedine Zidane şi-a prelungit contractul cu echipa Real Madrid până în 2020

Zinedine Zidane şi-a prelungit contractul cu echipa Real Madrid până în 2020

13 August 2017 - 

Antrenorul Zinedine Zidane şi-a prelungit contractul cu echipa Real Madrid până în 2020, urmând să aibă un salariu dublu faţă de cel primit până acum, conform AS.

 

Potrivit presei spaniole, Zidane primea 4,3 milioane de euro pe an, iar acum va încasa 8,5 milioane de euro. Precedenta înţelegere dintre Zinedine Zidane şi Real Madrid ar fi urmat să expire în vara anului 2018.

"Da, sunt mulţumit, însă nu înseamnă nimic. Pot să semnez pe 10 ani, pe 20, dar ştiu unde sunt. Aici se trăieşte de la o zi la alta, anul viitor se poate să nu mai fiu aici. Eu şi Realul nu stăm la discuţii", a declarat Zidane în cadrul unei conferinţe de presă.

Zinedine Zidane, cu şase trofee câştigate, dintre care un titlu de campion, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei şi un Campionat Mondial al Cluburilor, se află pe locul patru în clasamentul celor mai titraţi antrenori din istoria Realului.

Clubul madrilean este așteptat să facă un anunţ oficial la începutul săptămânii viitoare.

 

Lasă un comentariu