Evenimentul zilei

Vi11242017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sport Tottenham a măturat pe jos cu Real Madrid. Manchester City i-a bătut măr pe napolitani la ei acasă. Vezi rezultatele de miercuri din UCL

Tottenham a măturat pe jos cu Real Madrid. Manchester City i-a bătut măr pe napolitani la ei acasă. Vezi rezultatele de miercuri din UCL

02 Noiembrie 2017 - 

Miercuri seară s-au jucat și ultimele opt partide din etapa a 4-a a grupelor UEFA Champions League. Cel mai așteptat duel a fost cel de la Londra, dintre Tottenham și Real Madrid. Englezii au demonstrat un joc frumos, agresiv, impunându-se cu 3-1, rezultat care le-a asigurat calificarea în primăvara europeană. În celălalt meci al grupei H, APOEL a realizat surpriza la Dortmund, luând un punct în duelul cu Borussia, scor 1-1.

Celălalt meci vedetă al serii s-a disputat pe San Paolo, la Napoli, acolo unde echipa lui Chricheș (rezervă neutilizată) a fost învinsă de Manchester City, după un duel cu șase goluri. Italienii au deschis scorul, însă până în minutul 50 englezii trecuseră deja în avantaj. Napoli a egalat în minutul 62 dintr-un penalti. Echipa lui Guardiola a mai marcat de două ori până la final, City s-a impus cu 4-2 și merge în optimile UEFA Champions League.  

Tot în grupa G, Șahtior a învins-o cu 3-1 pe Feyenoord și are șanse mari să prindă locul doi. Napoli, echipa lui Chiricheș, rămâne cu 3 puncte, pe poziția a treia, în timp ce Feyenoord e ultima, cu 0 puncte.

În primul meci al zilei, Beșiktaș a reușit doar o remiză 1-1, acasă cu AS Monaco, și a ratat șansa de a obține calificarea încă din runda a 4-a. Turcii au 10 puncte, în timp ce pe doi se află FC Porto, care a învins-o cu 3-1 pe Leipzig. Nemții rămân cu 4 puncte, în timp ce AS Monaco, cu 2 puncte, mai speră probabil doar la poziția a 3-a.

Grupa E pare cea mai echilibrată, cu o luptă în 3 pentru prima poziție. Liverpool a trecut cu 3-0 de Maribor și e lider, cu 8 puncte. Sevilla a învins Spartak Moscova cu 2-1, și a urcat pe doi, cu 7 puncte. Rușii au coborât pe 3, cu 5 puncte, în timp ce Maribor rămâne ultima, cu doar un punct, relatează digisport.ro.

Rezultatele și clasamentul din grupe. 

GRUPA E

Liverpool - Maribor 3-0 

Sevilla - Spartak Moscova 2-1 

Clasamentul: 1. Liverpool 8 p, 2. Sevilla 7 p, 3. Spartak 5 p, 4. Maribor 1 p

GRUPA F

Napoli - Manchester City 2-4 

Sahtior Donetk - Feyenoord 3-1 

Clasamentul: 1. Manchester City 12 p, 2. Sahtior  9p, 3. Napoli 3p, 4. Feyenoord 0 p.

GRUPA G

FINAL: Beșiktaș - Monaco 1-1 

FC Porto - Leipzig 3-1 

Clasamentul: 1. Beșiktaș 10p, 2. FC Porto 6p, 3. Leizpig 4p, 3. Monaco 2p

GRUPA H

Borussia Dortmund - APOEL Nicosia 1-1 

Tottenham - Real Madrid 3-1 

Clasamentul: 1. Tottenham 10 p, 2. Real Madrid 7 p, 3. Borussia Dortmund 2 p, 4. APOEL 2 p.

 

Lasă un comentariu