Evenimentul zilei

Joi11232017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sport Doar Messi poate pune piciorul în prag: „Plec de la Barcelona când vreau eu!” Condiția ciudată pusă de Messi ca să semneze noul contract cu Barca!

Doar Messi poate pune piciorul în prag: „Plec de la Barcelona când vreau eu!” Condiția ciudată pusă de Messi ca să semneze noul contract cu Barca!

12 Noiembrie 2017 - 

Situația lui Leo Messi la Barcelona rămâne una incertă - jucătorul argentinian și-a dat acordul în vară pentru noul contract, însă nici până acum nu a semnat noua înțelegere! Și cum actualul contract expiră în vara anului viitor, de la 1 ianuarie orice club poate negocia direct cu Messi și semna un precontract!

Cei de la Barcelona au dat asigurări că semnarea noului contract este doar o chestiune de zile, însă noi informații apărute în presa spaniolă agită și mai mult apele. Conform Diario Gol, Messi le-a cerut celor de la Barcelona să facă o modificare în contract înainte de a-l semna - o clauză care i-ar permite să plece de la Barcelona oricând își dorește el!

Această clauză se pare că reprezintă principalul impediment în semnarea contractului. Motivul pentru care Messi și-ar dori această clauză în contractul oferit de Barca este deoarece își dorește să revină în Argentina pentru a-și încheia cariera. Messi și-a declarat zilele trecute dragostea pentru echipa din orașul său natal.

„Trebuie să mai joc la Newell's, acesta este visul meu. Dar, așa cum am spus recent, nu știu ce se va întâmpla peste câțiva ani și cum mă voi întoarce. Mi-ar plăcea însă și mereu am spus-o, este visul meu încă de când eram copil”, le-a spus Messi celor de la Ole, scrie sport.ro.

Lionel Messi se află în Spania de la vârsta de 13 ani, când Barcelona „l-a adoptat”, cu tot cu familia sa. Un manager a remarcat talentul său ieșit din comun și, deși micul Leo Messi era bolnav (la vârsta de 10 ani, a fost diagnosticat cu deficit de hormon de creștere, afecțiune care are ca simptome, la nivel psihic, memoria slabă, retragerea socială și depresia, iar fizic, o rezistență precară și dezvoltare musculară incompletă), clubul catalan a fost de acord să-i plătească talentatului viitor fotbalist tratamentul medical.

 

Lasă un comentariu