Evenimentul zilei

Lun06182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sport Cupa Mondială 2018. Care este mascota ediției din Rusia

Cupa Mondială 2018. Care este mascota ediției din Rusia

13 Iunie 2018 - 

Mascota oficială a Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2018 se numeşte Zabivaka (cel care marchează, în limba rusă), "un nume foarte potrivit pentru un lup care radiază distracţie, farmec şi încredere", conform site-ului FIFA. 

Zabivaka va juca un rol foarte important la apropiatul turneu final. Lupul nu numai că va promova evenimentul, ci va distra, totodată, mulţimile de pe stadioane, dar va deveni, de asemenea, un ambasador pentru Rusia şi o celebritate mondială. 

Zabivaka a fost numit la capătul celui mai interesant proces de creaţie pentru o mascotă oficială în istoria Cupei Mondiale FIFA. 

Mai mult de un milion de ruşi şi-au exprimat voturile pe site-ul FIFA.com în timpul perioadei de votare de o lună, iar dezvăluirea numelor a fost făcută în timpul unui show live, pe principalul canal al televiziunii ruse, potrivit antena3.ro.

 

Mascotele precedente ale Cupei Mondiale: 

1966 (Anglia) - leul Willie 

1970 (Mexic) - copilul Juanito 

1974 (RF Germania) - băieţii Tip şi Tap 

1978 (Argentina) - Gauchito 

1982 (Spania) - portocala Naranjito 

1986 (Mexic) - ardeiul chilli Pique, cu sombrero şi mustaţă 

1990 (Italia) - figura abstractă Ciao 

1994 (SUA) - căţelul Striker 

1998 (Franţa) - cocoşul galic Footix 

2002 (Coreea de Sud şi Japonia) - Ato, Kaz şi Nik (Spheriks), personaje fantastice generate pe computer 

2006 (Germania) - leul Goleo VI & mingea Pille 

2010 (Africa de Sud) - leopardul Zakumi 

2014 (Brazilia) - tatu-ul Fuleco 

Lasă un comentariu